Data:

# Nicolas TRIFON, eseist

Marius CHIVU și George PLEȘU

Discursurile naționaliste cu accente xenofobe au devenit tot mai prezente în țările din Europa de Est, atît în media tradițională și în cea online, cît și în spectrul politic. În contextul redefinirilor constante ale noțiunilor de identitate, apartenență, naționalism, multiculturalism, e nevoie de o reevaluare a culturii naționale românești cu ajutorul unor perspective cît mai diverse. Ancheta de față își propune să înceapă această discuție.

 În ce măsură originea etnică sau apartenența la o minoritate conlocuitoare ori la o comunitate culturală specifică (din țară sau din afara granițelor) au presupus un impact asupra formării și parcursului dvs. în carieră?

N.T.: În parcursul meu, născut fiind la Bucureşti în 1949, origina etnică, aromână, a intervenit relativ tîrziu, în anii '90, dar de atunci încolo a jucat un rol important inclusiv în relaţia mea cu România, ţară pe care am părăsit-o definitiv în 1977 pentru a mă stabili în Franța. Înainte de decembrie 1989, relaţia mea cu România era dominată de revolta încă din tinereţe contra nedreptăţilor proprii regimului comunist. Schimbările care au intervenit după decembrie '89 nu au corespuns aşteptărilor mele, ceea ce m-a condus cu timpul să iau o anumită distanţă.

Se regăsește și/sau e important să se regăsească acest aspect al apartenenței culturale în activitatea dvs. artistică?

N.T.: În anii '90 am început să public în franceză o serie de studii şi de cărţi de istorie şi antropologie despre aromânii din Balcani care ulterior au fost traduse, întîi în sîrbă, apoi în română. De fapt, integrînd circuitul aromân, România devenea o ţară printre celelalte din Balcani în care trăiesc aromânii. În măsura posibiltăţilor mele, am participat la diferitele activităţi culturale impulsionate de asociaţiile noastre comunitare la Bucureşti, Constanţa, Salonic, Velingrad, Sofia, Voskopojë, Skopje. Practic, era vorba mai ales de participarea la colocvii, dezbateri de ordin istoric şi politic, precum şi la diverse activităţi: organizarea unei biblioteci publice de documentare aromâne la Paris, realizarea unor traduceri, editarea unor cărţi. În ceea ce priveşte poezia, romanul, muzica sau dansul, am fost din păcate numai spectator.

Descrieți într-un paragraf starea culturii române în acest moment din perspectiva domeniului dvs. de activitate artistică (film, teatru, literatură, arte vizuale, muzică).

N.T.: Pe plan cultural, aromânii întîmpină anumite dificultăţi în România. Autosubvenţionarea, care de ani de zile joacă un rol motor în organizarea evenimentelor culturale impulsionate de asociaţiile lor, are şi ea limitele ei, iar accesul la spaţiul public este blocat de absenţa unui statut aparte al aromânilor (de etnie, spre exemplu, sau de minoritate naţională, ca în Macedonia de Nord sau Albania). Mai rău, avînd în vedere că, în discursul oficial, aromânii figurează în categoria "români de pretutindeni", cererile lor punctuale se lovesc de obstacole suplimentare. Cît despre cultura română, mă voi limita la "starea" ei din capitala franceză. În ciuda existenţei unui public potențial numeros şi de calitate, Institutul Cultural Român are, propriu-zis, mijloace foarte limitate. Principalele iniţiative culturale sînt de ordin politic şi aparţin ambasadei.

Editorii recomanda

George PLEȘU

Pandemia a fost un prilej bun pentru ca INCFC…

Corina ȘUTEU

În noiembrie 2009, autoexilat în Argentina,…

Oltița CÎNTEC

E dificil de evaluat cît de mult bine a făcut…

Mircea VASILESCU

De zece ani, pe 15 ianuarie se sărbătorește…